Prima rochie de nuntă atestată a fost a Prinţesei Philippa, fiica lui Henri al IV-lea, la căsătoria ei cu Erik al Danemarcei în anul 1406. Rochiile erau din mătase scumpă, satin, în combinaţii cu blană, pietre preţioase sau brodate cu fir de aur şi de argint.
În Evul Mediu, culoarea albastră era cea care simboliza puritatea, iar mirii purtau o fundă în această culoare. Astăzi, în tradiţiile occidentale, s-a păstrat doar obiceiul ca mireasa să aibă asupra ei ceva albastru, în ziua căsătoriei.
În unele părţi ale Europei, după noaptea nunţii, rochia de mireasă era ruptă în bucăţi şi împărţită cunoscuţilor, considerându-se că materialul este aducător de noroc.
